Tragedie la Târgu Jiu! Octavian Teodorescu, elev de 18 ani, găsit fără viață în casă Primele informații din anchetă sunt tulburătoare

O tragedie cutremurătoare a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în Târgu Jiu. Octavian, un elev de doar 18 ani, a fost găsit fără suflare chiar de iubita sa, o adolescentă de 17 ani. Tânăra a alertat imediat serviciile de urgență, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

A fost găsit de iubită în toiul nopții

Incidentul a avut loc în jurul orei 01:00. Fata a intrat în stare de șoc și a fost transportată de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale și consiliere psihologică.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical. Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără rezultat. Examinarea vizuală nu a indicat urme de violență”, a transmis IPJ Gorj.

Ipoteza anchetatorilor: un gest impulsiv

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, o procedură standard până la stabilirea cauzei exacte a morții. Potrivit primelor informații, tânărul s-ar fi spânzurat cu lesa câinelui, într-un moment de criză emoțională.

Surse apropiate anchetei susțin că gestul nu părea să aibă un scop fatal, ci mai degrabă să transmită un mesaj parteneri sale, în urma unei discuții tensionate. Din păcate, rezultatul a fost tragic.

Era un elev apreciat și avea planuri de viitor

Octavian urma să susțină examenul de Bacalaureat și era cunoscut ca un băiat liniștit, cu ambiții și visuri mari. Vestea a căzut ca un trăsnet peste colegi și profesori.

„Era un copil bun. Nu ne vine să credem”, a declarat, îndurerată, o profesoară apropiată familiei.

Înmormântarea va avea loc marți

Trupul lui Octavian va fi depus duminică, 25 mai, la capela Cimitirului Municipal din Târgu Jiu, iar înmormântarea va avea loc marți, 27 mai. Familia și apropiații se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum într-un val de durere și tăcere.

Apel la sprijin pentru adolescenți: Nu lăsați semnele emoționale să treacă neobservate!

Psihologii trag un semnal de alarmă: adolescenții trec prin perioade critice, iar conflictele emoționale pot degenera rapid. Comunicarea, ascultarea și intervenția la timp pot salva vieți.

➡ Dacă tu sau cineva drag trece printr-o perioadă dificilă, apelează cu încredere la linia gratuită și confidențială TelVerde: 0800 801 200 (Alianța Română de Prevenție a Suicidului).